ARAD. Sâmbătă, la Bucureşti, Uniunea Social Liberală îşi lansează programul pentru admistraţie locală şi centrală, în prezenţa aleşilor celor trei partide, din toată ţara.
ARAD - Principalele confederaţii sindicale pregătesc calendarul de proteste în urma măsurilor de austeritate decise de Guvern (reducerea salariilor bugetarilor, a pensiilor, a indemnizaţiilor şi prestaţiilor sociale).
BUCUREŞTI. Asemenea competiţiei de la Arad,
turneu din Capitală al Superligii la polo, pentru
echipele de pe locurile 1-4 ale clasamentului, a fost
disputat, iar rezultatul s-a concretizat prin instalarea
în fruntea clasamentului, la egalitate, a echipelor
CSM Oradea şi Steaua, ambele cu 65 de puncte, urmate
de Dinamo (62).
Mii de oameni, rude, colegi şi simpli iubitori ai
muzicii populare l-au condus pe ultimul drum, ieri, pe
interpretul Ion Dolănescu. El a fost
înmormântat la cimitirul Bellu după
ceremonii desfăşurate la Ateneul Român
şi la biserica Sf. Gheorghe.
|VIDEO
muzicii populare l-au condus pe ultimul drum, ieri, pe
interpretul Ion Dolănescu. El a fost
înmormântat la cimitirul Bellu după
ceremonii desfăşurate la Ateneul Român
şi la biserica Sf. Gheorghe.
ARAD - Comisia de cultură a CJA a decis să mute la Pecica instituţiile de cultură ale CJA şi CLM.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord politic legate de țintele macroeconomice, PNRR, OCDE și SAFE.
România
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor.
2
România
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
România
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
1
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
3
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.