ARAD. Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, îi solicită lui Seculici să părăsească fotoliul de consilier judeţean.
ARAD. Copreşedinţii USL Arad, Ioan Cristina şi Dorel Căprar spun că doar în anumite condiţii ar accepta primari de la PDL.
ARAD. PSD Arad a constatat că Gheorghe Falcă şi-a schimbat punctul de vedere cu privire la relocarea Parcului Copiilor.
ARAD. Dorel Popa, responsabil PSD pentru zona de nord-est a judeţului Arad, alături de preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar şi vicepreşedinţii Flavius Măduţa şi Florin Tripa au participat la o serie de întâlniri cu organizaţiile locale ale PSD.
ARAD. „În anul electoral, PDL foloseşte instituţiile publice pentru a-şi crea – ilegal – baze de date utile în campania electorală. Astfel, instituţiile publice (ministere, prefecturi) sunt puse să adune date – nume, adrese, număr de telefon, e-mail, cu privire la cei care conduc asociaţiile de locatari din ţară”, spune Dorel Căprar, președintele PSD Arad în cadrul unei conferințe de presă.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4