Alin Mitrică, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, a fost ieri la Arad.
ARAD. Marţi, lucrările Camerelor reunite ale Parlamentului au fost întrerupte, pentru ca parlamentarii dispuşi să semneze plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu să o poată face, la grupul parlamentar al social democraţilor.
ARAD. Soarta străinilor care au primit o formă de protecţie sau au drept de şedere în ţara noastră va va fi reglementată. Conform unui proiect de lege avizat în Comisia de Afaceri Europene din cadrul Camerei Deputaţilor, integrarea socială a străinilor va fi mult mai bine definită.
Proiectul care prevede desfiinţarea judecătoriilor Chişineu-Criş şi Gurahonţ, amânat în urma intervenţiei parlamentarilor PSD.
ARAD. Jumătate din cheltuielile salariale ale companiilor care creează cel puțin 20 de locuri de muncă va fi suportată de stat. Aceasta este vestea bună pentru companii anunțată de către deputatul arădean Dorel Căprar.
ARADON Sport local
ORĂŞTIE. Recent a avut loc prima etapă a Campionatului Național de Karate IKU, unde sportivii clubului Cobra Arte Marțiale au avut rezultate foarte bune.
Mapamond
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoţită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur şi să vorbească, informează AFP.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.
Local
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
ARADON Sport local
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Mapamond
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Mapamond
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.
Mapamond
Numărul de arme nucleare desfășurate și gata de utilizare a crescut semnificativ anul trecut, indică un raport publicat joi, care califică această situație drept o evoluție preocupantă într-un context de intensificare a conflictelor armate, relatează AFP.