Cum s-a întâmplat carambolul din Ungaria, de pe autostradă în care au fost implicate două TIR-uri (unul înmatriculat în Braşov, celălalt în Covasna), un autocar Eurolines (care circula pe ruta Hamburg-Bucureşti) şi patru microbuze (unul dintre ele înmatriculat în Bulgaria, unul în judeţul Argeş, iar despre celelalte nu deţinem date cu privire la numerele de înmatriculare)?
Traficul rutier în județul Arad, în zona localității Ilteu este blocat pe ambele sensuri de mers începând cu ora 18.30, după ce un autotren care transporta gresie, un autoturism, o autotilitară care transporta material textil și un alt autovehicul au intrat în coliziune. Șoferul autoutilitarei a fost rănit și a avut nevoie de intervenția echipajului de pompieri de la Birchiș pentru a fi scos. Ulterior, bărbatul a fost transportat cu o ambulanță de la stația din Săvârșin la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.