aradon.ro Web analytics


ARAD. Cu gândul la familiile nevoiașe care nu se pot bucura pe deplin de Sfintele Sărbători, cei de la Academia Arădeană de Lideri, au pus la cale o acțiune caritabilă pentru sfârșitul acestui an.
ARAD. Conform tradiţiei, Clubul Lions din Arad a organizat Balul de caritate specific finalului de an. S-au licitat obiecte de artă şi antichităţi, fondurile obţinute (8.000 de euro) fiind destinate implementării unui soft special care să permită utilizarea calculatorului de către nevăzători. Proiectul se derulează în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din Arad.

ARAD. Amateur Basketball League Arad și Mișcarea Arădeană organizează sâmbătă, 16 aprilie, All Stars Weekend. De la ora 11:00, în Sala de Sport a Liceului Dimitrie Țichindeal vor avea loc concursuri de aruncări de la 3 puncte şi două meciuri de baschet între All Stars.

ARAD La Şcoala Generală „Avram Iancu” Arad a avut loc, zilele trecute, „Targul de Paste”, activitate desfăşurată de elevii clasei a IV-a B, împreună cu prof. Dobrei Lucia.

România

Bolojan, despre interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale: E greu ca astăzi să iei o astfel de măsură
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, referitor la posibilitatea interzicerii accesului copiilor la rețelele sociale, că este dificil de adoptat o măsură care să poată fi pusă efectiv în practică și că ar fi mai utile măsuri de prevenție.

România

Bolojan spune că propunerile din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în coaliție sau la nivel guvernamental
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri seara că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate nici la nivel guvernamental, nici în cadrul coaliției.

România

Ilie Bolojan: Joi voi informa CCR asupra consecințelor amânării deciziei privind pensiile magistraților
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, în cursul zilei de joi, va informa Curtea Constituțională asupra consecințelor amânării unor decizii privind pensiile magistraților. 1

ARADON Sport local

Calificare pierdută dramatic
DEVA. În formula: Florin Năstase – Adrian Coiș, Darius Găleancu, Raul Iancu, Mihai Ciornei, Ianis Iuhaniac, Ianis Onița, Emanuel Iancu, Răzvan Cordoș, Beniamin Șulea, Vlad Șipoș, Marius Ujoc, Ionatan Tolan și Eduard Prohammer, juniorii de la Şoimii Şimand au părăsit dramatic Cupa României Under 19 la futsal.

Local

POLITIC. Răzvan Anghel (USR Arad): România are nevoie de reforme reale
Senatorul USR Arad, Răzvan Anghel, a transmis că „România nu are nevoie de manipulare și dezinformare” ci de „reforme reale”.

UT Arad

Adi Mihalcea: „Nu mă simt inferior, nu am de ce”
ARAD. La finalul meciului cu CFR Cluj, antrenorul echipei UTA, Adrian Mihalcea a spus că nu se consideră mai prejos de adversar, deși sunt jucători de Europa.

ARADON Sport local

CS AMEFA Arad, locul 4 la turneul final U18!
BUCUREŞTI. La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat primul turneu final de polo pe apă rezervat echipelor Under 18, printre cele şase competitoare numărându-se şi CS AMEFA Arad.

Mapamond

Expirarea Tratatului New START, un „moment grav”, afirmă secretarul general al ONU
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că expirarea New START, ultimul tratat de dezarmare nucleară rămas între Rusia şi Statele Unite, constituie „un moment grav pentru pacea şi securitatea mondiale”, el îndemnând cele două puteri nucleare majore să negocieze fără întârziere un nou cadru de control al arsenalelor nucleare, transmit Reuters şi AFP. 1

Mapamond

France Presse: Trump atacă sistemul electoral american cu o fervoare reînnoită
Președintele Donald Trump atacă sistemul electoral american cu o fervoare reînnoită, prin percheziții, proceduri juridice, dorința de a 'naționaliza' scrutinurile și plângeri repetate cu privire la votul 'trucat', înaintea alegerilor de la mijloc de mandat din toamnă, care se anunță dificile pentru Partidul Republican, relatează AFP. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.