
ADVERTORIAL. Tic. Tic. Tic. Tic. Timpul trece de cele mai multe ori fără să ne dăm seama. Parcă mai ieri se deschidea în Arad un mall, lângă gară, mult mai accesibil și mai aproape de arădeni decât complexul din capătul străzii Aurel Vlaicu unde, cei fără mașină nu puteau ajunge fără oarecare dificultate.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că se suspendă din partid, ca urmare a faptului că va prelua funcția de președinte interimar al României, precizând că în ședința Biroului Politic Național îl va propune pe Cătălin Predoiu ca șef interimar al partidului.
România
Demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României a ajuns, luni, la Parlament.
România
Curtea Constituțională a primit luni seară cererea pentru a constata vacanța funcției de președinte al României, în urma demisiei lui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că, în cele trei zile aferente sfârșitului de săptămână care tocmai s-a încheiat, au fost desfășurate o serie de acțiuni pe șoselele din județul nostru, acțiuni soldate cu aplicarea a peste 200 de sancțiuni contravenționale.
Local
ARAD. În noaptea de 6/7 februarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută încearcă să sustragă combustibil dintr-o benzinărie, în recipiente de plastic.
Local
Aradul a optat pentru iluminarea Palatului Administrativ și a Pasarelei Pietonale peste râul Mureș, alăturându-se demersului simbolic al STS prin care se promovează apelarea responsabilă a numărului unic de urgență.