ARAD. Pentru a veni în sprijinul membrilor săi, CARP Arad acordă o serie de facilităţi. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii asociaţiei, pentru membrii care au o pensie minimă de 350 lei se poate obţine un credit de 500 lei, plata efectuându-se în ziua solicitării, fără giranţi, iar perioada de rambursare este de 12 luni.
Tineri voluntari ai filialei judeţene de Cruce Roşie vro face pe salvamarii pentru pensionarii de la Băile „Bidi”, aparţinând Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad.
ARAD.Membrii Casei beneficiază de reducere atât la intrare, cât şi la serviciile asigurate de Secţia fizioterapie.
Valoarea totală a proiectului este de 11,7 miliarde de lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni.
Un șofer în vârstă de 19 ani a fost rănit și pasagera sa, în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier ce a avut loc azi noapte la ora 1, în apropiere de Timișoara.
Aseară târziu, în partea a doua a conferinței de presă de după Dinamo – UTA 2-0, Mircea Rednic a avut un iureș împotriva administratorului judiciar de la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu.
După înfrângerea cu Dinamo, Mircea Rednic a spus că unii fotbaliști și-au jucat viitorul la UTA.
Actualul ministru rus al apărării Serghei Şoigu nu va mai face parte din noul guvern al premierului Mihail Mişustin care va fi numit după ce preşedintele Vladimir Putin a fost reînvestit în funcţie pentru un nou mandat prezidenţial, a anunţat Kremlinul duminică seară, transmit agenţiile ruse de presă, citate de Reuters.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe care armata rusă le-a lansat începând de vineri în această provincie ucraineană, relatează AFP şi Reuters.
Rezultatele extragerilor loto din data de 12-05-2024 sunt următoarele: