ARAD. Vineri, începând de la ora 18.00, la librăria „Carturesti” din Atrium Center, poeta Lia Faur găzduieşte o lectură liberă la volumul „Piele de împrumut” (Editura Vinea, Bucureşti, 2009). Arădenii iubitori de poezie sunt aşteptaţi la discutii libere şi (in)comode.
„Societate vie. Proiect România 2020”, volumul scris de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a ajuns în librării. Cartea poate fi cumpărată deja de la librăriile Cărtureşti. Lansarea volumului scris de edilul local va avea loc pe 10 noiembrie la Bucureşti, iar mai apoi pe 15 noiembrie la Arad, în Galleria Mall. Pe 23 noiembrie, volumul va fi prezent şi la târgul de carte de la Bucureşti.
Adeseori, ne întrebăm, ce e pictura, dacă nu un spațiu al suprafeței colorate, așteptând atingerea degetelor..
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.