ARAD - Aceştia nu pot fi încercaţi decât într-un joc-şcoală, „amicalul” cu Şcolar Reşiţa fiind anulat.
Bucureşti. La Casa Fotbalului s-au stabilit „perechile” care se vor lupta pentru promovarea în liga a III-a. Astfel, câştigătoarea judeţului Arad va da piept cu câştigătoarea judeţului Hunedoara.
BUCURESTI. Marţi dimineaţă, la Casa Fotbalului, s-a aprobat componenţa seriilor ligii secunde la fotbal. Aşa cum a stabilit Comitetul Executiv, în urmă cu două săptămâni, UTA va juca în a doua, alături de Juventus Bucureşti şi Chindia Târgovişte, acestea fiind şi cele mai lungi deplasări. A ieşit din serie ACSMU Iaşi, iar „U” Craiova nu a fost înscrisă, după ce s-a propus dezafilierea ei.
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP.
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
1