Dispariția bărbatului, în vârstă de 64 de ani, a fost semnalată de verișorul lui, în vârstă de 56 de ani. Acesta le-a cerut ajutorul polițiștilor, spunându-le că nu a mai vorbit cu el de foarte mult timp. Au mers la apartamentul în care locuia, într-un bloc de pe bulevardul Take Ionescu, iar în interior au găsit cadavrul bărbatului, în stare avansată de putrefacție.
Mama copilului, o femeie în vârstă de 33 de ani, a aflat din presă că băiatul ei lipsește și că Poliția încearcă să îl identifice și să-i găsească familia. Femeia, care locuiește în zona Piața Sârbească, ar fi declarat că, în timp ce își alăpta celălalt copil, băiatul a ieșit pe poarta casei și dus a fost. Întrebată de ce nu a sesizat dispariția propriului copil, femeia ar fi spus că nu deține telefon și că vecinii i-ar fi adus la cunoștință despre faptul că poza copilului ei a apărut în presa locală.
Local
Șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
Local
Jandarmii arădeni au avut zeci de misiuni pentru siguranța competițiilor sportive în sezonul 2025-2026.
Local
Noaptea Bibliotecii Arădene revine la Arad. Spectacol, poezie, concerte și ateliere până târziu în noapte.
Local
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană.
Local
În vârstă de 19 ani, Georgiana Gligor se pregăteşte să cucerească scena internațională, țintind coroana Princess of Universe 2026.
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat joi că una dintre măsurile din programul său de guvernare este înfiinţarea unei singure Poliţii naţionale, respectiv un singur tip de poliţist pe tot teritoriul României, şi un singur punct de lucru al statului cu cetăţeanul, indiferent dacă are nevoie să-şi reînnoiască buletinul, să înmatriculeze un autoturism sau să îşi facă paşaport.
Mapamond
Un judecător federal a dispus joi ca președintele SUA, Donald Trump, să restabilească accesul la Casa Albă pentru jurnaliștii de la CNN, MS Now și Politico, afirmând că interdicția impusă celor trei instituții media este probabil neconstituțională, relatează Reuters și AFP.
Local
Timp de două zile, pe 26 și 27 septembrie, în Piața „Avram Iancu” se va desfășura o nouă ediție a pieței producătorilor arădeni.
România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale.