A furat bijuterii din aur dintr-o locuinţă de pe raza localităţii Vladimirescu. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 28 de ani pe care poliţiştii Postului de Poliţie Vladimirescu îl suspectează că ar fi făptaşul, furtul rămânând iniţial cu autor necunoscut.
O familie s-a trezit cu un autoturism BMW în dormitor! S-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi la Curtici.
A verificat cu bricheta dacă iese gaz din butelie şi a ajuns să-i ia foc casa. S-a întâmplat la Chesinţ, marţi, în jurul orei 10.00.
Liceul „Sever Bocu” Lipova a fost gazda unui simpozion judeţean de protecţia mediului.
O adolescentă în vârstă de 16 ani care trăia în concubinaj cu un tânăr de 26 de ani, în comuna Şilindia, a fost găsită spânzurată.
Local
În doar câteva ore, polițiștii au reținut 8 permise de conducere, dintre care 4 pentru alcool. Pe lângă șoferi, au mai fost sancționați 12 pietoni și 8 bicicliști.
Mapamond
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE.
Mapamond
Guvernul iranian a fost de acord să permită trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Strâmtoarea Ormuz, o concesie anunțată duminică dimineață de Islamabad ca „un pas către pace” în contextul eforturilor sale de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, informează EFE.
1
România
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.
Ştiri sportive
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat.
ARADON Sport local
TG. JIU. Trei dintre cei cinci arbitrii arădeni incluşi în programul „Cavalerii Viitorului 7” au debutat în Liga 3-a, suv privirile unuia dintre componenţii Comisiei Centrale a Arbitrilor, vâlceanul Adrian Comănescu.
ARADON Sport local
Trupa lui Giovanni Catanzariti a reuşit accederea, în premieră, în play-off-ul Ligii a 3-a.
Local
ARAD. Recent, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad a avut loc lansarea cărţii ,,Poeme de buzunar”, scrisă de Vladimir Belity la vârsta de 88 de ani.