Anexa unei locuinţe precum şi acoperişul casei au fost cuprinse de flăcări din cauza unui coş de fum necurăţat.
Acoperişul şi podul unei case din Chişineu Criş au luat foc. Proprietarul casei a suferit arsuri pe mâni, încercând să stingă incendiul.
Şcoala Primară „Vanda Study International” în vizita la Casa de Moda Ellis.
ARAD. O bătrână în vârstă de 75 de ani a fost găsită decedată în locuinţa sa de pe strada Lucian Blaga. Descoperirea a fost făcută sâmbătă şi deocamdată nu se ştie cât timp a zăcut moartă femeia până să fie găsită. Bătrâna a fost descoperită de o vecină de-a sa care a anunţat imediat Poliţia.
GRĂNICERI. Acoperişul unei locuinţe din localitatea Grăniceri a fost cuprins de flăcări, sâmbătă, după ce proprietarii casei au scos coşul de fum al sobei prin pod. Cei care locuiau în imobilul al cărui acoperiş a luat foc, se încălzeau cu o sobă de tablă iar coşul de fum era scos prin geam.
Mapamond
Parlamentul israelian a adoptat luni seară o lege criticată care instituie ''pedeapsa cu moartea pentru teroriști'', un text care ar urma să se aplice doar în cazul palestinienilor găsiți vinovați de atacuri sau atentate anti-israeliene, relatează AFP.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că proiectul de lege privind cumulul de pensie și salariu la stat este gata și se așteaptă avizul de la CSM.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 15 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean a găzduit două derby-uri între primele patru clasate.
România
Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
Local
Cele mai multe apeluri au vizat acordarea de asistență medicală, însă pompierii au fost solicitați să intervină și pentru stingerea a patru incendii.
Local
Un cetățean român a fost depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis ascunse în mașină.
3
Evenimente
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
Local
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.