ARAD. Câştigătorii concursului lansat de cabinetul europarlamentarului Iosif Matula, „Acasă în Europa” au fost premiaţi, ieri, chiar de către politicianul arădean. Zeci de lucrări au fost înscrise în concurs, tema din acest an fiind viitorul energetic al Europei.
ARAD. Invitat special al tragerii la sorţi a fost Flavius Măduţa, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat Arad.
Zece dintre cititorii ziarului Jurnal Arădean, care au răspuns la întrebarea: Ce aţi dori să citiţi în paginile ziarului Jurnal Arădean ?, au câştigat invitaţii la cursele drag-racing care vor avea loc duminică, 18 septembrie, între orele 9-18, pe Aeroportul Arad.
A venit vremea sa anuntam castigatorii concursului foto pe luna Iunie.
ARAD. Câştigătorii „Premiilor de fidelitate” mărturisesc că timpul liber le-ar curge mai greu fără Jurnal arădean.
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.