Chiar în aceste momente, la sediul clubului UTA, Catanzariti îşi aşteaptă avocaţii iar Marţian nu întelege de ce se trage de timp.
Marțian și Catanzariti au o problemă: poate o societate datoare la fisc să vândă acțiuni?
La jocul de verificare din această seară, contra celor de la Banatul Sânicolau Mic, alături de Giovanni Catanzariti a apărut şi Alexandru Meszar, acţionar la Atletico.
Marțian nu mai este pe placul nimănui: Gio trimite UTA în insovență, iar suporterii îl cataloghează cu „lipsă totală de discernământ”.
Suporter Club UTA și-a reiterat dorința ca Marius Țucudean să preia clubul fanion al Aradului, iar asta ar însemna ca Giovanni Catanzariti și Adrian Marțian să renunțe la tot.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.