La fel cum se întâmplă în fiecare an, traficul greu va fi restricţionat în Ungaria cu ocazia Paştelor Catolice.
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, arată în Scrisoarea Pastorală de Crăciun că transformarea unei sărbători într-un prilej dedicat exclusiv profitului uman duce la desacralizarea acesteia, îndemnându-i pe credincioşi să petreacă sărbătorile "cu o justă măsură".
Mapamond
Reclama la noul iPad Pro, în care diferite obiecte reprezentând creativitatea umană sunt zdrobite şi înlocuite de noua tabletă de la Apple, a stârnit furia mai multor artişti la adresa inteligenţei artificiale (IA), relatează joi AFP.
ARADON opinii
Luna mai este cea care ne aduce minunea florilor, explozie de culoare la porţile deschise de natură, beţie de miresme care te obligă să taci, să simţi, să priveşti, să te bucuri de miracolul vieţii. Nu poţi trece indiferent când se revarsă atâtea minuni în jurul tău. Să le preţuim câtă vreme le avem în preajmă înainte de a fi prea târziu, timpul şi anotimpul le trece şi pe ele.
România
Actorul Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul de Ortopedie "Foişor", fiindu-i extrasă proteza de genunchi şi implantându-i-se una temporară, iar în prezent se află în ATI într-o stare stabilă, a informat, printr-un comunicat de presă, unitatea sanitară.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 09-05-2024 sunt următoarele:
Local
Șoferii vinovați de producerea unui accident cu 17 victime, în 2021, în apropiere de PTF Nădlac II, au fost condamnați de Judecătoria Arad, în primă instanță.
România
Curtea de Apel Oradea a pronunțat, joi, sentința definitivă în cazul celor doi părinți din Bihor acuzați de împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu după ce și-au retras patru copii de la școală pentru a-i înscrie în sistemul de învăţământ de tip homeschooling.
Local
Învăţământul, pe de o parte, şi Cultura, pe de altă parte, sunt printre priorităţile Cristinei Ciorogar.
Local
Procedura este în derulare. USR l-a nominalizat pe Ovidiu Toma, „următorul candidat de pe listă”.