ARAD. Festivalul Toamna Muzicală Arădeană, cea de a III-a ediție, se va încheia joi, de la orele 19.00 cu o capodoperă pucciniană - Messa di Gloria. Concertul va avea loc în Catedrala Catolică Sf. Anton de Padova, spaţiu ales să împlinească sonor potenţialul dramatic al uneia dintre cele mai minunate creaţii sacre de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
ARAD. Evenimentul care va avea loc joi, 26 iunie, începând cu ora 20.00, la Catedrala Catolică „Sfantul Anton de Padova“, reconstituie istoria muzicii veneţiene, sub bagheta maestrului italian Roberto Salvalaio.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
Local
Preotul pensionar a trecut la viața cea veșnică miercuri, 21 ianuarie, la vârsta de 73 de ani.
Local
52% este stadiul fizic al lucrării de pe șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea, momentan fiind mobilizați peste 500 de muncitori.
Local
Cea mai mare parte a adăposturilor publice aparțin asociațiilor de proprietari. Din cele 121 de adăposturi publice, 117 sunt nefuncționale sau neoperative.
1
Local
S-a întâmplat marți, în jurul prânzului, pe strada Abrud din Micălaca, sub ochii polițiștilor locali, care au pornit în urmărirea mașinii.
UT Arad
UTA a făcut afacere cu jucători tineri. Unul a plecat la Dumbrăvița, altul a venit de la CFR Cluj.