BOTFEI. Un adolescent de 17 ani şi-a găsit sfârşitul la Boftei, în timp ce se întorcea acasă cu lemne încărcate în căruţă. Copilul se deplasa cu căruţa trasă de cai pe un drum agricol în pantă. Se pare că atelajul a intrat în balans din cauza greutăţii lemnelor şi s-a răsturnat într-un şanţ.
ARAD. Catedrala Catolică de pe Bulevardul Revoluţiei, din zona Teatru a făcut o victimă marţi. Vântul puternic, ce prevestea o furtună, a smuls o uşă de metal aflată pe acoperişul Catedralei. Uşa făcea legătura cu acoperişul lăcaşului de cult.
I s-a întâmplat unei bătrâne de 80 de ani, în timp ce trecea prin faţa clădirii Băncii Naţionale.
ARAD. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au fost solicitaţi să intervină în această dimineaţă pe strada Tarafului pentru a scoate un cal căzut într-un canal de irigaţii.
A căzut într-un şanţ adânc de trei metri. Este vorba despre o femeie din Arad care se îndrepta spre locul de muncă împreună cu soţul. Cei doi au ales o scurtătură pentru a ajunge la lucru şi au traversat liniile de cale ferată pe strada Dobrogei (dinspre cartierul Grădişte spre Gara CFR).
Ştiri sportive
Perechea română Sorana Cîrstea/Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, după 6-4, 6-4 cu italiencele Tyra Caterina Grant/Jennifer Ruggeri.
Mapamond
Ministrul adjunct de externe, Kazem Gharibabadi, a avertizat duminica aceasta cu un „răspuns decisiv şi imediat” al armatei în cazul unei desfăşurări de forţe franceze şi britanice în Strâmtoarea Ormuz, după anunţul făcut de Paris şi Londra privind trimiterea unor nave militare în regiune, relatează France Presse.
România
Rezultatele extragerilor din data de 10-05-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Kremlinul se aşteaptă la reluarea rapidă a eforturilor de mediere ale SUA pentru încheierea războiului în Ucraina, după actualul armistiţiu de trei zile, a declarat duminică la televiziunea de stat Iuri Uşakov, consilierul preşedintelui rus Vladimir Putin responsabil cu negocierile, relatează dpa.
România
Președintele Nicușor Dan va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, la care vor fi prezenți secretarul general al NATO, Mark Rutte, președinți, miniștri.
România
Mai mulți participanți la evenimentul Majális, organizat de comunitatea maghiară în cadrul Festum Varadinum, l-au aplaudat vineri seară, 8 mai, pe Ilie Bolojan, în Cetatea Oradea.
9
Local
ARAD. Defilări militare, momente solemne și aplauze au marcat, duminică, în centrul Aradului, ceremonia organizată cu ocazia Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene și Zilei Independenței Naționale a României.
2
Mapamond
Nava de croazieră MV Hondius, unde a fost detectat un focar de hantavirus, a ajuns duminică dimineața pe insula spaniolă Tenerife din Canare, înainte de evacuarea imediată a peste 100 de pasageri și membri ai echipajului, relatează AFP.