aradon.ro Web analytics


Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, corul de cameră “Vestitorii” şi corul mixt “Naşterea Domnului”, aparţinând Parohiei Arad Micălaca Veche II, Protopopiatul Arad, conduse de preotul paroh Iacob Bupte şi Magdalena Lodi, dirijor, au
PREROV. Tenismenul arădean Mariul Copil joacă în aceste zile pentru medalii în campionatul Cehiei, făcând parte din echipa TK Precheza Prerov. În primul meci, susţinut duminică, Copil a cedat în faţa unui reprezentant al clubului CLTK Praga, cehul Jan Hernych (33 de ani; locul 192 ATP), scor 6-7 (5), 3-6.
PRAGA. A treia competiţie ca valoare în baschetul feminin european, Liga Europei Centrale se potriveşte ca o mănuşă, în acest moment, echipei Univ Goldiş ICIM Arad. Gruparea prezidată de Marcel Urban nu-şi poate propune un alt obiectiv decât accederea în Final Four şi atacarea trofeului, unul câştigat în urmă cu două ediţii, chiar în faţa proprilor suporteri.
BUZĂU. Daniela Dodean şi colegele sale din naţionala de tenis de masă, vicecampioane europene, au cedat în faţa Cehiei, scor 0-3, în calificările pentru Europene.
ARAD. Pentru al treilea sezon consecutiv, Univ Goldiş ICIM Arad s-a înscris în a treia competiţie europeană inter-cluburi ca valoare, Liga Europei Centrale (CEWL), trofeu pe care l-a câştigat în 2011. Şapte echipe reprezentând cinci ţări (Cehia, Slovacia, Ungaria, Austria şi România) au depus cereri de înscriere pentru sezonul 2012-2013.

România

Resturi metalice de la un aparat de zbor neidentificat, găsite pe plajă în stațiunea Mamaia
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.

Mapamond

Studiu: Băuturile cu cofeină ar putea contribui la protejarea creierului
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.

România

Prognoza ANM: Intervale cu vreme geroasă și perioade de încălzire accentuată a vremii, în următoarele două săptămâni
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

România

Dosarul lui Georgescu pentru propagandă legionară merge mai departe la judecata pe fond
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară. 2

ARADON opinii

SFATURILE LUI RELI: Luna iubirii lui Dragobete
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.

Local

Au curățat strada Feleacului de adăposturi improvizate și deșeuri
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.

Local

Rețea de prostituție care activa și în Arad, spartă de DIICOT Oradea
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.

Local

Canalizarea din Arad, "sufocată" de șervețele umede 
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare. 5

Local

Primarul Aradului nu a găsit soluții legale pentru transport public gratuit și cere modificări legislative
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine. 11

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.