Sâmbătă, 16 octombrie, înainte de premiera spectacolului „Cerere în căsătorie“, de A. P. Cehov, publicul arădean este invitat la o lansare de carte, care îl are în centrul atenţiei pe actorul arădean Radu Cazan. Domnia sa vine din nou în faţa spectatorilor săi, dar de această dată în postura de scriitor.
ARAd - Sambata seara, în cadrul Festivalului de Teatru Clasic, spectacolul trupei din Timişoara.
Local
Tabăra Căsoaia găzduiește, în 25 și 26 iulie, o nouă ediție a evenimentului „Căsoaia Bike, Run & Fun”, care aduce împreună competiții sportive, activități pentru familii și concerte în aer liber.
Local
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.
Local
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
1
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
1
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.