Lipova - model pentru Arad în ce priveşte reconversia spaţiilor militare.
Mâine, 19 octombrie, Atrium Mall Arad organizează o nouă colectă pentru animalele din cadrul centrului APAM
ARAD. O bătrânică de aproximativ 70 de ani a fost rănită în urma unui accident petrecut în centrul municipiului Arad, la intersecția Bulevardului Revoluției cu strada I.C. Brătianu.
Arad. Finanțarea pasajelor, în bugetul pe anul 2014. Acestea este anunţul pe care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, l-a făcut în faţa consilierilor locali. Edilul a susţinut că a făcut demersuri pentru a obține finanțare pentru continuarea lucrărilor la pasajele peste centura Aradului, demersuri care au avut succes la București.
ARAD. Nici unul dintre șoferii implicați în accident nu a încălcat legea, cel puțin așa susține fiecare. Dar s-au ciocnit destul de bine așa încât una dintre mașini, și chiar cea mai scumpă, nu a mai pornit de pe loc.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2