ARAD - Eusebiu Pistru a anunţat că pasajul denivelat de pe centură, peste calea ferată Arad-Bucureşti, a intrat în lucru.
ARAD. Eusebiu Pistru susţine că în două săptămâni se va circula pe ruta ocolitoare în zona Micălaca.
ARAD. Trei maşini s-au ciocnit astăzi din cauza nerespectării distanţei regulamentale. Şoferul unui autoturism marca Opel a intrat într-un TIR, iar un al doilea camion care venea din spate a tamponat Opel-ul.
Centura a fost redeschisă după şase zile de lucrări, deşi conform drumarilor era planificat să stea închisă o lună.
ARAD. Au trecut cinci zile de când circulaţia a fost deviată datorită închiderii unui tronson din centura oraşului, decizia generată de lucrările de subtraversare necesare canalizării în cartierul Gai. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale anunţa în ziua închiderii că perioada în care tronsonul va fi închis este de o lună, deşi iniţial se vorbea de doar două săptămâni.
Premierul Ilie Bolojan declară că stabilirea impozitului pe proprietate, bazat pe valoarea de piață, nu va determina în mod automat noi majorări.
România ar putea fi reprezentată la prima reuniune a Consiliului pentru Pace din 19 februarie doar în cazul în care în acest format sunt acceptate şi ţări nesemnatare a Cartei, au declarat, joi, surse politice.
Canada este "în doliu", a declarat miercuri premierul Mark Carney, la o zi după masacrul de o „cruzime neobişnuită”, soldat cu nouă morţi într-un orăşel izolat din vestul ţării, unde o persoană a deschis focul într-un colegiu-liceu, relatează AFP.
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.