BUCUREŞTI.Conform unui Comunicat al DNA, procurorii DNA au efectuat, luni, mai multe percheziţii la apropiaţi ai lui Elan Schwarzenberg, în dosarul privind dispariţia lui Codruţ Marta. Cozmin Guşă, acţionar Realitatea Media S.
La cea de-a XX-a ediţie a Şcolii de vară francofone „Jean Montreuil” organizată de UVVG
Frauda de care este acuzat fostul primar al comunei a fost calculată la peste 400.000 de lei.
ARAD. Psihologii şi sociologii Poliţiei Române au ajuns şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad. Misiunea lor a fost de a stabili dacă angajatele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au fost supuse unor abuzuri sau hărţuiri sexuale din partea superiorilor.
Nouă persoane, între care trei copii, au fost rănite uşor, duminică seară, într-un accident produs în zona localităţii clujene Căşeiu, după ce şoferul unui microbuz a încercat să evite un pieton băut care se afla pe şosea, iar maşina a ajuns într-un şanţ.
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.