În urma publicării articolului Vizită de comă la Poliţie , Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad s-a autosesizat.
INEU. Administratori de firmă cercetați penal pentru că nu au plătit salariile angajaților.
NĂDLAC. Un tânăr de 29 de ani, din România a vrut să iasă din țară cu un permis de conducere fals. Polițiștii de frontieră de la Nădlac au spus că Ionuț P. se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria.
VINGA. Cercetat pentru trei infracţiuni. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Vinga, care a fost prins de poliţiştii din localitate conducând un autoturism marca Dodge, radiat şi cu numere false. Mai mult de atât şoferul avea permisul de conducere reţinut.
ARAD. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează un bărbat în vârstă de 35 de ani pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.