
Mai mulți bărbați care au plecat din municipiul Arad cu mașinile, pentru a prelua migranți din județul Caraș-Severin, au fost reținuți de polițiști în momentul în care așteptau ca străinii să se urce în autoturismele lor. Șoferii care au plecat din orașul nostru spre județul Caraș-Severin pentru a prelua migranții și a-i transporta la Arad, foloseau aplicația Bolt, se pare. Pentru serviciile lor, transportatorii au primit, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, diverse sume de bani prin intermediul aplicației Bolt.
Local
Întrebările și interpelările pe care le-au adresat parlamentarii arădeni diverselor ministere și instituții au trecut de o mie.
România
Legea, foarte asemănătoare de altfel cu Legea Anastasia, a fost propusă de Ministrul Justiției, Alina Gorghiu joi seara, 21 septembrie.
Mapamond
O autostradă s-a prăbuşit sâmbătă pe o lungime de circa o sută de metri în sud-vestul Suediei, provocând răsturnarea unor autovehicule şi rănirea uşoară a trei persoane, anunţă salvatorii şi poliţia, citaţi de AFP şi Reuters.
Local
Bărbatul care și-a ucis fratele, la Neudorf, în luna martie, a fost condamnat la 23 de ani de închisoare cu executare, însă a cerut Curții de Apel Timișoara o pedeapsă mai blândă.
România
Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost exclus din PSD, a anunţat sâmbătă preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu.
2
România
Pe 23 septembrie, din punct de vedere astronomic, începe oficial anotimpul toamna în momentul în care se produce echinocţiul de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.
Local
ARAD. Europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL/PPE) trage un semnal de alarmă privind situația Institutului Cultural Român, considerând că ICR poate fi „un <<model>> pentru a distruge o instituție utilă prin politizare”.
2
Local
Compania de Apă Arad anunţă că proiectul de schimbare a contoarelor de apă este aproape gata.
Local
De sâmbătă de la ora 18.00 și până duminică la ora 3 dimineața Aradul este sub cod galben de vijelii și vânt.