ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a prezentat presei mai multe Procese Verbale de amendare a unor cetăţeni care s-au debranşat de la CET şi şi-au montat centrale proprii. Amenzile sunt date de către serviciul de specialitate al Primăriei, sub semnătura primarului Gheorghe Falcă.
Pentru „a evita discriminarea”, CET prelungeşte termenul de primire a ofertelor de la investitori. Străinii au nevoie de timp pentru traduceri.
Datoriile pe care compania arădeană le are faţă de Complexul Energetic Oltenia au dus la executarea silită a CET-ului.
CET Arad are nevoie de zeci de milioane lei, pentru refinanţarea unui credit deja luat şi pentru „nevoi curente”.
ARAD. Deputatul Eusebiu Pistru spune că, deşi pasajul de la CET ar putea fi definitivat în scurt timp, acesta nu va fi gata decât înainte de alegerile prezidenţiale.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.
Local
El a fost reţinut de poliţiştii hunedoreni în urma unor percheziţii, într-un dosar privind bancnote falsificate.
1
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că Rusia este pregătită pentru negocieri de pace cu Ucraina, dar atacurile ucrainene cu drone din timpul alegerilor legislative ruse au îndepărtat și mai mult șansele reluării acestor negocieri, relatează agențiile AFP și EFE.