CET are ipotecă pe un sfert dintre terenurile pe care le deţine, dar şi pe multe instalaţii şi maşini ale companiei.
Doar bugetul Recons a trecut de votul aleşilor municipali în unanimitate. Bugetul CET Arad SA s-a ales cu cele mai puţine voturi „pentru”.
În numai doi ani de zile, producţia de căldură a scăzut cu peste 20 la sută, iar energia electrică cu 30 la sută.
Cine face legea la bloc şi ce drepturi au cei care stau cu geamurile deschise pentru că e prea cald afară, sau tremurând de frig pentru că vecinii au închis de tot căldura.
ARAD. Aleşii locali au confirmat ceea ce ziarul nostru anunţa pentru prima dată încă din data de 19 martie: 134 de angajaţi ai CET vor fi disponibilizaţi începând cu data de 1 iunie.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
1
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.