Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat - în noaptea de 19 spre 20 iunie - un cetățean din Tunisia, în vârstă de 25 de ani, care a încercat să treacă ilegal frontiera, pe jos, în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen. Tânărul a fost observat la aproximativ 100 de metri distanță față de linia de frontieră.
UT Arad
Arădenii au câștiga cu 3-1, dar puteau da și alte goluri, FC U Craiova fiind depășită de miza meciului.
1
Local
În ziua de Paști, polițiștii au depistat un bărbat italian care conducea prin centrul Aradului, deși avea permisul suspendat.
Mapamond
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.
România
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.