240 de minute, timp de așteptare, pe sensul de intrare în România, la frontiera Nădlac II Autostradă, potrivit aplicației Info Trafic. 4.500 de persoane au intrat în țară în primele 8 ore de la ridicarea restricțiilor.Nădlac II este sufocat! Sute de autoturisme, ce se întind pe o distanță de 10 kilometri, pe sensul de intrare în țară, așteaptă ore întregi pentru a ajunge la control. Unii dintre cei prezenți la frontieră spun că așteaptă de la ora 03:00 pentru a intra în România.
Local
Directorul Direcției Agricole Arad, Adrian Alda, a decis să demareze o campanie de control în supermarketuri după ce a găsit legume mucegăite.
Local
Elevul de 12 ani care a fost înjunghiat la şcoală de un coleg este în stare stabilă după ce a fost operat, dar viaţa i-a fost pusă în pericol, au declarat luni, pentru AGERPRES, medicii, în timp ce copilul agresor se află într-un centru de criză al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad.
Local
Avertizarea meteorologică intră în vigoare de azi, de la ora 13:00 și se menține până marți la ora 14:00.
România
Un proiect legislativ aflat în faza finală de adoptare ar putea schimba semnificativ modul în care sunt definite atribuțiile șoferilor din transportul rutier de marfă.
Local
Meteorologii avertizează asupra unui posibil episod violent cu grindină și vijelii. Evoluția exactă a fenomenelor depinde de viteza de deplasare și organizarea sistemului convectiv.
Ştiri sportive
Perechea română Sorana Cîrstea/Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, după 6-4, 6-4 cu italiencele Tyra Caterina Grant/Jennifer Ruggeri.
Mapamond
Ministrul adjunct de externe, Kazem Gharibabadi, a avertizat duminica aceasta cu un „răspuns decisiv şi imediat” al armatei în cazul unei desfăşurări de forţe franceze şi britanice în Strâmtoarea Ormuz, după anunţul făcut de Paris şi Londra privind trimiterea unor nave militare în regiune, relatează France Presse.
2