Senatorul Constantin Traian Igaș a depus o inițiativă legislativă prin care propune modificarea Legii cetățeniei române în sensul eliminării unor pași birocratici care îngreunează și prelungesc nejustificat termenele necesare procesării unui dosar de cetăţenie. Deși legislaţia în domeniul acordării/redobândirii cetăţeniei române s-a stabilizat în mare parte în ultimii ani, eforturile statului român de a transforma Autoritatea Națională pentru Cetățenie într-o instituţie funcţională trebuie să continue.
Mapamond
Premierul slovac Robert Fico se află în stare critică după ce a fost împuşcat miercuri în plină stradă după o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova, potrivit unui mesaj postat pe contul său oficial de Facebook, relatează agenţia EFE.
Evenimente
ARAD. În cadrul Săptămânii Mondiale a Orientării, Asociaţia Condor Club Arad lansează celor interesaţi invitaţia de a participa la un concurs de prezentare/ promovare a sportului „orientare”.
Local
Seria dialogurilor interdisciplinare organizate de Asociația „Susținem Excelența” a continuat cu discuții despre învățământul sanitar și proiectele europene.
Local
Un tânăr de 19 ani căutat de poliție pentru tâlhărie a fost găsit de polițiștii locali pe Calea Aurel Vlaicu.
România
Viorel Iorgovan, un bărbat din Timișoara, a plecat de acasă în data de 5 mai și nu s-a mai întors. Familia a raportat dispariția sa la Poliție, iar marți, 14 mai, a fost cerut ajutorul populației. Din păcate, bărbatul era mort.
Local
Aproape 500 de elevi arădeni au luat parte la cursuri privind educația antreprenorială, iar opt echipe s-au „bătut” în planuri de afaceri la etapa județeană.