Tenismenul Marius Copil (27 ani, 78 ATP) s-a calificat în sferturile de finală la turneul ATP challenger de la Brest (Franța; 106.000 euro), după ce a dispus de italianul Luca Vanni (32 ani, 156 ATP), cu scorul de 7-6 (2), 6-1. Victoria a venit după o oră și 37 de minute, românul reușind 8 ași, față de 6 ai italianului.
Tenismenul arădean Marius Copil continuă perioada fastă, jucând, sâmbătă, în semifinalele turneului challenger din Slovacia.
Slovacul Lukas Klein (18 ani), clasat doar pe locul 1108 ATP, a opus o rezistență peste așteptări în fața tenismenului arădean Marius Copil, în primul tur al challengerului cu premii de 85.000 de euro+H de la Brastislava (Slovacia).
România
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Mapamond
Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce echipe de căutare au localizat epava aparatului de zbor în provincia Azerbaidjanul de Est, informează Reuters.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-05-2024 sunt următoarele:
Mapamond
Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică dejucarea unei tentative de lovitură de stat în care au fost implicaţi „străini şi congolezi”, transmit agenţiile AFP şi EFE.
Mapamond
Salvatorii ungari căutau supravieţuitori duminică, după o coliziune produsă sâmbătă între o navă de croazieră şi o barcă cu motor pe fluviul Dunărea şi care s-a soldat cu doi morţi şi cinci dispăruţi, a anunţat poliţia, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Cel puţin 47 de persoane au murit după ce ploile torenţiale şi inundaţiile au continuat în nordul Afganistanului, a anunţat duminică un oficial. În ziua precedentă, un bilanţ similar a fost anunţat într-una din provinciile centrale, informează Reuters.
Mapamond
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters.
Local
Arad Free Tours revine cu al cincilea sezon de evenimente „Turist la tine acasă”. Primul tur din sezonul acesta va fi „În spatele ușilor închise la Penitenciarul Arad”!