CHISINEU CRIS - Începând cu anul 2007, Liceul
Teoretic „M. Veliciu” se mândreşte
cu apariţia lunară a revistei „Ani de
şcoală”.
CHISINEU CRIS - Formarea continuă reprezintă una
dintre preocuparile principale ale colectivului de cadre
didactice de la Liceul „M. Veliciu”. Astfel, o
mare parte dintre dascăli, au participat la o serie de
cursuri de formare continuă organizate de CCD Arad
şi de universităţile arădene.
CHISINEU CRIS - Primarul oraşului Chişineu
Criş, Gheorghe Burdan, a depus la Ministerul
Educaţiei documentarea în vederea obţinerii
unor sume necesare plăţii către
constructorii care au efectuat reparaţii la unele
şcoli şi grădiniţe.
Chişineu Criş - Grav accident de circulaţie ieri seară, în jurul orei 21,30, între Chişineu Criş şi Arad. Un tânăr a murit, iar alţi doi s-au ales cu răni grave după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac de pe marginea drumului, pe DN 79.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
2
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.