ARAD. Patru este locul ocupat de gimnasta arădeană Ștefania Chiriac în ierarhia de final de an publicată de către Federația Română de Gimnastică Ritmică, fiind prima sportvă din afara Bucureștiului în Top 10.
BUCURESTI. Arădeanca Ştefania Chiriac a cucerit trei medalii în cadrul Cupei României la gimnastică ritmică.
ARAD - Antrenoarea Daniela Chiriac a primit o propunere de
a face parte din colectivul de tehnicieni ai lotului de
gimnastică ritmică al României.
Reprezentând CSM Arad, Ştefania Chiriac a luat
parte la „mondialele” de gimnastică
ritmică din Japonia, în probele de cerc,
panglică, minge, coardă şi individual
compus. Chiar dacă nu s-a situat în partea
superioară a ierarhiilor, prezenţa la o astfel de
competiţie înseamnă o performanţă
în sine.
Local
Senatorul PNL Glad Varga anunță că Strategia pentru Biodiversitate nu impune noi interdicții fermierilor sau mediului de afaceri.
ARADON Sport local
ARAD. Două săptămâni ne desparte de startul sezonului fotbalistic 2026-2027 în Liga 4-Mavros.
Local
Unitățile administrativ-teritoriale care nu s-au înrolat în platforma ghiseul.ro ar putea rămâne fără bani de la stat.
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean a decis să nu stea doar în juniorii Vlad Trif și David Parasca între buturi, apelând la experimentatul Victor Gârlea (31 de ani).
UT Arad
ARAD. Declarațiile lui Ioan Varga, de aseară, de la finalul meciului CFR Cluj - Tromso, scor 0-5, au tulburat apele, atât pe malul Someșului, cât și cel al Mureșului.
2
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, valabile în jumătate din țară.
UT Arad
Elevii lui Mihalcea au misiune dificilă, după un start neașteptat de slab de campionat.
UT Arad
ARAD. Pentru al treilea an consecutiv, Academia UTA face selecția prin intermediul Centrului de Selecție și Dezvoltare (CSD).
1
UT Arad
ARAD. Clubul fanion al Aradului, UTA, se alătură apelului pentru sprijinirea Brankicăi Hadzovic, fostul căpitan și una dintre cele mai iubite jucătoare din istoria FCC Baschet UAV Arad, care de doi ani luptă împotriva cancerului.