Rațiunea și curajul au învins teama fetei, iar asta a făcut – poate – diferența dintre supraviețuire și moarte. Polițiștii „au ascultat” și s-au sincronizat perfect, salvând-o pe fată din mâinile răpitorului. Povestea răpirii trebuie știută pentru că este o poveste despre încredere acordată mult prea repede, pe gratis, pe nemeritate. Este povestea unei familii care era – atât de aproape – să-și piardă fiica pentru că a avut încredere în persoana greșită. O persoană despre care se știa... nimic. O persoană care a fost atât de aproape să le nenorocească copila. Însă copila, ce copilă!
Fata a fost luată împotriva voinței ei, joi seara, în jurul orei 22:00, de la o stână de oi de pe raza localității Bătuța. Cel care a luat-o pe minoră, un tânăr de 33 de ani, din județul Covasna, este cioban la aceeași stână. Tatăl a dat alarma și a anunțat Poliția că i-a fost răpită fiica. Oamenii legii au găsit-o pe minoră, nevătămată, la 7 kilometri distanță față de locul în care a fost luată.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.