Pentru funcţii în conducerea centrală vor candida ministrul Constantin Igaş şi deputatul Iustin Cionca.
ARAD. Deputatul Iustin Cionca salută decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului, cu privire la hotărârea la Strasbourg pe 7 februarie, în dosarul unor foste grefiere de parchete şi judecătorii din judeţul Covasna cărora li s-au redus pensiile cu aproximativ 70%, după recalcularea din 2010.
ARAD. Deputatul arădean spune că liderul PSD acuză nejustificat guvernul de scumpirea carburanţilor.
ARAD. Deputatul Iustin Cionca recunoaşte că este şi vina PDL că nu reuşit să-şi mobilizeze toţi aleşii la votarea Legii asistenţei sociale, însă principala vină pentru neadoptarea ei o poartă opoziţia.
Deputatul Iostin Cionca este de părere că Raportul Comisiei Europene pe justiţie îndreptăţeşte intenţiile preşedintelui Traian Băsescu şi PDL de a revizui Constituţia, pentru a eficientiza mecanismele de combatere a corupţiei.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.