Sezonul rece vine, ca în fiecare an, cu o serie de modificări, atât în ceea ce privește condițiile meteorologice, cât și a măsurilor pe care fiecare participant la trafic trebuie să și le ia pentru ca siguranța tuturor să nu fie pusă în pericol. Astfel, în condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (lapoviţă, ninsoare sau vânt puternic), Inspectoratul de Poliție Județean Arad recomandă, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor și bicicliștilor, să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie.
România
Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75% vor să participe la slujba de Înviere din acest an, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.
Evenimente
ARAD. Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR) Arad, împreună cu Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Cinema Arta, organizează proiecția filmului „Ecce Homo Brâncoveanu”.
Evenimente
Evenimentul va avea loc marţi, 7 mai, de la ora 19, în Sala Studio. Preţul unui bilet este de 25 de lei.
Local
Autoturismul a fost afectat în proporție de 60 la sută. Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit electric.
Local
Magazinele vor fi închise duminică, 5 mai, iar unele dintre ele își vor relua programul luni, 6 mai.
Mapamond
Poliţia turcă a arestat miercuri 210 persoane care se strânseseră pentru a celebra 1 Mai la Istanbul, a anunţat ministrul de interne turc, Ali Yerlikaya, potrivit AFP.