Începând de miercuri, 19 august, ora 20.00, accesul autovehiculelor este restricţionat. Târgul se deschide vineri, 21 august, la ora 10.00.
Din 19 august, ora 6.00 și până în 31 august, ora 20.00, nu se va mai circula pe un tronson din Bulevardul Revoluției și pe strada 1 Decembrie între Bd. Decebal și Bd. Revoluției.
Câteva balize antiorbire de pe tronsonul Pecica-Nădlac (inaugurat la 11 iulie) al autostrăzii au fost smulse de vântul puternic și împrăștiate pe banda unu de mers.
Circulaţia pe podul rutier de la Păuliş a fost întreruptă vineri după-amiază din cauza unui accident în care au fost implicate patru maşini. Un camion cu remorcă, încărcat cu lemne, a fost lovit din spate de o dubiţă, care la rândul ei a fost lovită de un autoturism Ford.
Asociaţia Noua Dreaptă Arad a sesizat organele în drept cu privire la existenţa în Arad a unor panouri de reclamă ale unor organizaţii, care, în opinia Asociaţiei, nu au ce căuta pe raza municipiului şi judeţului Arad.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
3
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
7