ARAD. Compania de Apă Arad (CAA) anunţă demararea unor lucrări la reţelele de canalizare şi de apă în municipiu, lucrări ce vor închide mai multe străzi timp de... trei luni de zile. Iar toate străzile vizate se află în zona centrală.
ARAD. „Cupa Aradului la Ciclism” va afecta, sâmbătă, 31 mai, circulaţia în zona centrală a oraşului. „În vederea desfășurării competiției în cele mai bune condiții, circulația tramvaielor va fi întreruptă, în intervalul orar 15.30 – 21.00, pe tronsonul Podgoria – Piața Romană.
ARAD. 139 de autoturisme au ajuns, într-o lună, la fier vechi sau la firme specializate în dezmembrări. Dintre acestea, 42% au fost Dacii vechi.
Astăzi, vineri şi sâmbătă, între orele 8.00-16.00, pentru perioade de maximum 5 minute. În afara acestui interval orar, se circulă pe o singură bandă de mers.
ARAD. Revine trenuleţul turistic. „În data de 01.05.2014 şi, începând cu 03.05.
Local
Compania de transport Transdara a încercat să își crească tarifele fără respectarea legii, șantajând consilierii județeni cu sistarea curselor de autobuz.
România
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
5
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.