ARAD. În preajma Sărbătorilor de iarnă şi pentru o vacanţă în siguranţă, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, au fost intensificate activităţile de informare în vederea prevenirii evenimentelor rutiere grave în care ar putea fi implicaţi copiii.
În cursul dimineţii zilei de 17 decembrie, la nivelul judeţului Cluj nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia autovehiculelor desfăşurându-se în condiţii de iarnă.
ARAD. Kilometri de autoturisme pe drumul care duce spre vama Nădlac şi nervi întinşi la maximum. Un TIR cu numere de înmatriculare de Bulgaria a ajuns în şanţul de pe marginea drumului Arad-Nădlac, din cauza neadaptării vitezei şi a drumului alunecos, un bărbat de 48 de ani fiind rănit în urma incidentului rutier.
ARAD. Cu greu, dar au învins zăpada. Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale anunță după mai bine de 48 de ore că s-a redeschis circulația pe autostrada Arad-Timișoara km 503+650 – km 535+850 pentru toate categoriile de vehicule.
La data de 25 noiembrie, ora 01.53, pe DJ 108C pe raza localităţii Aghireşu Fabrici s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, iar conducătorul autovehiculului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2