Şedinţa CJA de marţi a fost una furtunoasă, cu decizii luate la limita legii şi cu Opoziţia părăsind sala.
CJA a calculat necesarul de combustibil pentru întreg parcul auto în fiecare lună. Rezultatul – 3.250 de litri.
Consiliul Judeţean Arad speră că, în maximum două luni, va relua licitaţia pentru mega-proiectul care vizează deşeurile.
18 proiecte pe ordinea de zi a şedinţei CJA de marţi şi acelaşi condiment în persoana vicepreşedintelui Romulus Guţu.
ARAD. Zi lungă şi importantă pentru şeful Consiliului Judeţean Arad (CJA), Nicolae Ioţcu. Acesta a semnat joi contractul de execuţie având ca obiectiv modernizarea DJ 709 E-DN 7. Mai precis, este vorba despre legătura dintre podul peste Mureş şi Pecica. Tronsonul lung de 2,6 km va costa aproape 4,1 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul judeţului.
Local
Guvernul urmează să adopte o hotărâre pentru alocarea unor fonduri din Fondul de rezervă bugetară, astfel încât standardul de cost pentru persoanele preluate să fie acoperit până la sfârșitul anului.
Mapamond
Uniunea Europeană și mai multe țări europene membre ale NATO și-au exprimat miercuri sprijinul față de Danemarca după ce președintele american, Donald Trump, a afirmat din nou că Groenlanda ar trebui să se afle sub control american, nu danez.
Local
Animația fantastică „Hopperi”, a doua proiecție în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a declarat miercuri că este „foarte supărat pe NATO” în a doua zi a summitului Alianței de la Ankara, exprimându-și nemulțumirile pe toate fronturile, de la Groenlanda, pe care Statele Unite nu au reușit să o obțină, și Spania, pe care a numit-o o „cauză pierdută”, până la lipsa ajutorului occidental împotriva Iranului, informează AFP și EFE.
Local
Modele europene de dezvoltare și cooperare dezbătute la Arad, la iniţiativa Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Local
Pneumologii arădeni trag un semnal de alarmă, în urma numărului mare de pacienți diagnosticați cu cancer pulmonar, în primele șase luni ale anului în curs, în marea lor majoritate în stadii avansate ale bolii.
Local
La mai bine de un an și jumătate de la preluarea mandatului, primarul orașului Chișineu-Criș, Ovidiu Guleș, vorbește despre schimbările din administrația locală, investițiile aflate în derulare, proiectele care au întâmpinat blocaje, dar și despre prioritățile pentru perioada următoare. De la fonduri europene și dezvoltarea serviciilor medicale până la infrastructură, locuri de muncă și așteptările locuitorilor, edilul face o radiografie a orașului și explică direcția în care vrea să ducă administrația în următorii ani.
România
O treime (33,2%) dintre români își doresc alegeri anticipate ca fiind cea mai bună rezolvare a crizei politice din ultimele două luni, interesul pentru participare la vot fiind în creștere, 54,9% în luna iulie, față de 48% în aprilie, relevă barometrul de opinie Poll/Int, realizat de Agenția de Rating Politic, dat miercuri publicității.
1