ARAD. Miercuri, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că partidul va avea liste proprii la toate consiliile locale şi toate consiliile judeţene, precizând că UNPR nu va intra în nicio alianţă în care să – şi piardă identitatea de partid de centru – stânga.
ARAD. Parlamentari şi reprezentanţi ai societăţii civile au pus ochii pe răspunsurile autorităţilor locale.
ARAD. Consilierii judeţeni au participat vineri la o şedinţă extraordinară, având de votat zece proiecte înscrise pe ordinea de zi
ARAD. Au făcut un contract pe care nu îl respectă, iar acum vor răspunde în faţa legii. Este vorba despre cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
ARAD. Biroul Judeţean a decis de principiu că cei pe funcţie vor fi viitorii candidaţi, Gheorghe Seculici acuză, însă, că s-a încălcat decizia Biroului Permanent Naţional.
ARADON Sport local
RZESZOV. Legitimat sub culorile Şah Club Vados Arad, Matei Liga s-a clasat pe locul 4 în cadrul Campionatului European de Șah Rapid pentru Tineret, categoria Open U10, competiție desfășurată la Rzeszów (Polonia).
Local
Vara aduce rochii vaporoase, ieșiri în parc și vacanțe planificate din timp. Iar dacă ai o fetiță energică, știi deja cât de repede își exprimă personalitatea prin haine și încălțăminte. Sandalele colorate au devenit prima alegere pentru sezonul cald: arată bine, sunt ușor de purtat și susțin ritmul alert al copilăriei.
România
Curtea de Apel București dezbate joi contestația depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București prin care Viorel Pașca și patru membri ai familiei sale au fost lăsați în libertate, în dosarul azilelor ilegale din județul Bihor.
România
Înalta Curte de Casație și Justiție reia joi procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor pentru neplata unor drepturi salariale restante către magistrați, apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.