ARAD. Cristian Drăgan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), a anunţat că firmele care se ocupă de deszăpezire în judeţul nostru sunt deja pregătite pentru intervenţii.
ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) s-a întâlnit în şedinţă extraordinară pentru a vota aprobarea unei rectificări a bugetului în vederea acordării salariilor medicilor din cadrul Spitalului Judeţean Arad.
ARĂNEAG. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), Nicolae Ioţcu, şi vicepreşedintele Cristian Drăgan au participat la inaugurarea unui tronson de drum lung de 2,6 km care leagă satele Agrişu Mare şi Arăneag.
ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) a câştigat un proiect european care vizează dezvoltarea turismului.
ARAD. Conducerea Consiliului Judeţean Arad (CJA), în frunte cu preşedintele Nicolae Ioţcu, a efectuat o vizită de lucru în localităţile de pe Valea Mureşului. Cu această ocazie, au fost vizitate şantiere din Lipova, Săvârşin şi Petriş, unde se desfăşoară sau au fost deja încheiate lucrări de infrastructură, respectiv asfaltări de drumuri.
Ştiri sportive
Gimnasta Ana Bărbosu a fost sancționată pe o perioadă de doi ani de Agenția Internațională de Testare (ITA) după ce nu a fost găsită de trei ori de agenții antidoping la locația anunțată, a declarat, marți, pentru AGERPRES, președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu.
Local
Peste 21 de mii de lei au reușit să adune suporterii UTA pentru cazul adolescentei Natalis Zaincofschi.
Local
Așa cum era de așteptat, după îndemnul dat de președintele partidului, Sorin Grindeanu, și secretarul de stat Roxana Momeu a demisionat.
Mapamond
Edith Eger, autoarea cărţii „The Choice - Embrace the Possible” („Alegerea. Acceptă cu bucurie posibilul”), adaptată în versiunea pentru tineri „The Ballerina of Auschwitz” („Balerina de la Auschwitz”), în care îşi povesteşte experienţa ca supravieţuitoare a Holocaustului, a încetat din viaţă la vârsta de 98 de ani, a anunţat editura Planeta din Spania, citată marţi de agenţia EFE.
Local
Pastorul penticostalilor din Bârzava a fost condamnat definitiv într-un dosar de furt de lemne și infracțiuni informatice.
1