ARAD. Bernadett Balint (CSM Arad) a reușit să cucerească trei medalii la Campionatele Naționale de junioare, care s-au disputat, în week-end, în orașul nostru.
MONACO - Tenismenul român Victor Hănescu a urcat un loc, până pe 33, în clasamentul ATP, dat ieri publicităţii, cu 1.556 de puncte şi ocupă cea mai bună poziţie din carieră.
România
Ajutorul de restructurare pentru TAROM, aprobat luni de Comisia Europeană, va fi folosit pentru înnoirea flotei de aeronave, optimizarea destinaţiilor şi politicii comerciale, aplicarea unor soluţii pentru eficientizarea activităţilor de mentenanţă a aeronavelor, digitalizarea companiei şi îmbunătăţirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuţie de bilete, dar şi pentru acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024, a notat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Local
Judeţul nostru a fost vizitat de două delegaţii din Provincia Hainan, din China.
Local
Un avion de pasageri vechi de patru decenii a fost adus pe aerodromul de la Şiria şi este vizibil de la drumul spre Cetatea Şiria, astfel că a devenit în ultimele zile atracţie pentru turişti şi localnici, proprietarii afirmând că vor amenaja un muzeu al aviaţiei în următoarele luni.
Local
Peste jumătate dintre părinții care muncesc în alte țări nu vin acasă de Sărbători. În zona de vest a țării, unul din șapte copii are cel puțin un părinte plecat în străinătate.
Advertorial
Advertorial. „Da, construim!”. Ăsta este mesajul președintelui Consiliului Județean către arădeni!
3