Arad. Aleşii municipali vor avea mult de lucru în aceste zile, dacă ne luăm după ordinea de zi a şedinţei CLM de joi, 29 septembrie.
ARAD. Puterea au aprobat construcţia unui restaurant în zona fostului stadion Vagonul, deşi opoziţia a rispostat.
Arad. Gălăgia din vecinătatea unor locaţii cunoscute deja în oraş l-a mobilizat pe primarul Gheorghe Falcă. Edilul a precizat, în fapt, ieri, în cadrul şedinţei ordinare CLM, că va discuta această problemă cu membrii Comisiei de ordine publică, în cadrul şedinţei ce urma să aibă loc imediat după şedinţa de consiliu.
Arad. Şedinţă festivă CLM de Zilele Aradului, la Teatrul Ioan Slavici. Cu această ocazie, aleşii au conferit 13 titluri de excelenţă pentru merite profesionale remarcabile, precum şi pentru preocupări constante de promovare a imaginii Aradului.
Arad. Aleşii locali au votat la unison toate cele zece proiecte de pe ordinea de zi intrate în dezbatere.
România
Ordinul de ministru privind structura anului școlar 2026 - 2027 a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Mapamond
Ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar, a respins luni o solicitare adresată cu o zi înainte de ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, vizând aprobarea de către Croația a transportului de petrol rusesc prin oleoductul său Adria, dar a oferit ajutor din partea țării sale pentru livrări de petrol din alte surse, relatează agenția EFE.
1
România
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Mapamond
Laureatul premiului Oscar Robert Duvall, un actor versatil care a impresionat cu paleta sa variată de roluri, principale şi secundare deopotrivă, de la colonelul iubitor de napalm din „Apocalypse Now”, la enigmaticul Boo Radley din „To Kill a Mockingbird”, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat soţia sa într-o postare pe Facebook, transmite luni Reuters.
România
Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este „eronat” şi „partizan”, a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.
2
Mapamond
Armata ucraineană a recucerit 201 kmp de la armata rusă de miercuri şi până duminică, potrivit unei analize a AFP plecând de la date ale Institutul pentru studiul războiului (ISW), în timp ce observatorii militari ruşi semnalează o întrerupere a antenelor Starlink utilizate de Moscova pe front.
1
Mapamond
Dovezile disponibile legate de postul intermitent „nu justifică entuziasmul” față de această dietă, afirmă experții, informează luni DPA și PA Media.
Ştiri sportive
Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, a fost ales cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2025, a anunțat, luni, agenția bulgară de știri BTA, care a organizat cea de-a 52-a ediție a acestei anchete.