Consilierii locali sunt chemaţi să voteze un proiect privind atribuirea de denumiri de străzi şi cartier în municipiul Arad.
Valoarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare se ridică la peste două milioane de lei, adică jumătate din valoarea iniţială a construcţiei. După patru ani de când a fost dată în folosinţă.
Noul consilier local municipal ocupă locul eliberat în urma demisiei lui Cătălin Lazurca.
Cătălin Lazurca părăseşte, joi, fotoliul de consilier local, locul său urmând a fi luat de Lucian Cosmin Şerb.
Cea de a doua comisie de evaluare a managementului de la Filarmonică i-a consolidat fotoliul lui Alin Văcean. Până când?
Local
Procedura de selecție se va desfășura în perioada 14 mai – 3 iulie, iar dosarele de înscriere pot fi depuse până în data de 15 iunie.
România
Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE pentru că armata se modernizează prin mai multe programe, prin investiții constante și prin decizii strategice luate pe termen lung, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a fost prezent la cea de-a XX-a ediție a Black Sea Defense and Aerospace (BSDA).
România
Aliații Formatului București 9 (B9) și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile, se arată în Declarația comună semnată de liderii prezenți la summitul care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Local
Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.
1