Cabinete parlamentare pentru aleşii PSD, Flavius Măduţa şi Dorel Căprar. Pretenţiile nu sunt, însă, mari din partea celor doi politicieni, ei dorindu-şi doar un loc deja dat unui coleg de partid: cabinetul pe care l-a ocupat Ovidiu Marian pe când acesta era senator.
Timp de mai bine de o oră, aleşii CLM şi Puterea au discutat despre mutarea Școlii Generale nr. 1 în clădirea Frontierei şi despre reţeaua şcolară.
Aleşii municipali sunt chemaţi să anuleze câteva hotărâri de CLM care nu îşi mai găsesc rostul.
Gata cu pacea: Prefectura susţine că hotărârea privind fântâna arteziană de pe Mureş e ilegală. Municipalitatea infirmă spusele primei instituţii.
Mai multe proiecte de hotărâre îşi încearcă soarta a doua oară. Nu pentru că ar fi fost probleme cu bucluc, care ar mai fi trebuit analizate niţel de aleşi, ci pentru că aleşii Puterii şi cei ai Opoziţiei nu reuşeşc să stea la aceeaşi masă, deodată.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins duminică acuzațiile privind existența unei înțelegeri între politicieni români și Statele Unite pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru și susține că acesta a fost demis ca urmare a modului în care a guvernat.
Mapamond
Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a calificat Rusia și pe președintele Vladimir Putin drept cea mai mare amenințare la adresa securității țării, avertizând totodată că Regatul Unit se confruntă cu 'cel mai mare risc de război' din timpul vieții sale, relatează PA Media și dpa.
România
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Poliția britanică a anunțat duminică arestarea mai multor bărbați suspectați de încălcarea legislației privind explozibilii, iar armata a inspectat mai multe vehicule după ce măsurile de securitate au fost intensificate la o bază aeriană britanică utilizată de forțele aeriene americane în sud-vestul Angliei, informează Reuters.
Local
Elevii au aflat care sunt riscurile asociate consumului de droguri, efectele asupra sănătății, familiei și parcursului școlar.
UT Arad
Patru titulari, două rezerve neutilizate și o „alarmă”. Din Alomerovic nici nu a fost în lot.
ARADON Sport local
Unirea a câștigat lejer derbyul local cu Progresul, iar Viitorul a dat lovitura la Cugir.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.