Mâine, 1 iunie cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca de pe strada Dorobanţilor se desfăşoară, începând cu ora 11.00 „Ziua Porţilor Deschise pentru Copii”.
În conformitate cu prevederile Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţional Sanitar Veterninare şi pentru Siguranţa Alimentelor costurile acţiunilor de supraveghere, imunoprofilaxie şi de control de interes public (obligatorii), precum şi de identificare şi înregistrare a animalelor în fermele comerciale (autorizate) şi tip A (înregistrate sanitar veterinar) sunt suportate de către proprietarul fermei.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) organizează în perioada 3 – 4 iunie în Cluj, în cadrul Expo Transilvania, „Târgul finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală”.
Depuatul PSD de Cluj, Cornel Itu, i-a adresat o întrebare ministrului Traian Igaş, despre întreruperea lucrărilor de amenajare a unui centru postcură antodrog în comuna Mera. El îi cere ministrului Igaş să atribuie Primăriei locale imobilul respectiv, urmând ca prin eforturile proprii ale acesteia, prin antrenarea unor parteneriate conform legilor, să ducă la bun sfârşit acţiunea începută.
Un clujean este nemulţumit de mizeria şi gunoaiele pe care trebuie să le suporte zilnic la intrarea într-o scară de bloc de pe strada Dorobanţilor. El cere autorităţilor locale identificarea proprietarului terenului şi curăţenia urgentă a locului.