Organizaţia Municipală PNL Cluj-Napoca apreciază că atât primarul Sorin Apostu, cât şi viceprimarul Radu Moisin, nu înţeleg nimic despre mecanismele economice şi astfel nu pot face nimic pozitiv pentru dezvoltarea economică a Clujului.
De la începutul anului şi până în prezent, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj a înregistrat peste 50 reclamaţii împotriva operatorului de telefonie Orange, cele mai multe vizând modalitatea de reziliere înaintea expirării perioadei contractuale, neconformităţile semnalate la terminalele mobile achiziţionate, facturarea eronată a serviciilor.
Întâmplarea care stă la baza spectacolului este defapt tragedia a doi tineri care, în 1997, au decis să se sinucidă aruncându-se de pe o stâncă din Norvegia. Această decizie a fost luată de cei doi pe internet, comunicând pe un newsgroup.
La 3 ani de la înfiinţare, Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) SA îşi consolidează poziţia pe vector al inovării în Transilvania de Nord. Profitând de reforma sistemul educaţional din România, IRCETT se va concentra, în 2011, pe dezvoltarea de produse educaţionale destinate adulţilor, dar şi pe introducerea de noi ocupaţii în Codul Ocupaţiilor din România (COR), care sunt vitale pentru atragerea investiţiilor în regiune.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj vine în întâmpinarea elevilor de clasa a VIII-a, punându-le la dispoziţie o paletă largă de opţiuni în privinţa rutei şcolare pe care vor să o urmeze, a profilurilor şi specializărilor. În acest an şcolar, în clasa a VIII-a se află un număr de 6316 elevi, în învăţământul de masă şi în cel special.