Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj au declarat prin intermediul unui comunicat de presă că îşi menţin disponibilitatea pentru continuarea dialogului cu compania WizzAir cu respectarea legislaţiei naţionale şi europene în vigoare, dar că în paralel, în situaţia în care aceste minime cerinţe nu vor putea fi respectate, Aeroportul va demara consultări cu alte companii aeriene pentru acoperirea rutelor lăsate libere de compania WizzAir, existînd semnale certe de interes din partea altor companii similare.
În 21 aprilie ora 15:30, M. Klaudia din Cluj-Napoca, a sesizat Poliţia Municipiului Cluj-Napoca despre faptul că tatăl său, M. Ştefan, de 58 ani, domiciliat în localitate, a fost găsit inconştient în locuinţă, prezentând leziuni la nivelul feţei. Victima a fost transportată la UPU I Cluj-Napoca pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Sâmbătă, 23 aprilie începând cu ora 14.00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj-Napoca se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „F.C. Vaslui”, din cadrul Ligii I. Partida este caracterizată ca fiind cu grad mediu de risc.
Joia Mare s-a dovedit cu ghinion pentru şase clujeni care au ajuns la spital în stare gravă după ce au fost implicaţi în mai multe accidente rutiere petrecute atât în judeţ, cât şi pe străzile din municipiul Cluj-Napoca.
În 21 aprilie ora 21:10, poliţiştii clujeni au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că într-un local public de pe raza municipiului situat în Cluj-Napoca a avut loc o altercaţie, pe fondul consumului de alcool, între două grupuri de persoane, în urma căreia o persoana a fost înjunghiată în abdomen.