În perioada premergătoare şi în timpul Sărbătorilor de Paşti, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj peste 600 poliţişti clujeni vor fi în teren în această perioadă, pentru asigurarea unor condiţii optime de ordine şi siguranţă publică.
„Corul inocenţilor” şi-a încheiat recitalul de pe strada Eroilor şi s-a mutat începând de azi, 20 aprilie, la intrarea principală de la Iulius Mall. După expoziţia de la Iulius Mall „Corul inocenţilor” îşi va continua turneul în Germania, urmând să se reîntoarcă apoi în alte oraşe din România.
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în colaborare cu Asociaţia Uniunea Creştină din România (UCR) au organizat şi în acest an procesiunea Calea Crucii prin centrul oraşului Cluj. Tinerii au purtat costume speciale, au ilustrat imaginea dramatică a drumului pe care, purtându-şi Crucea, Isus s-a îndreptat spre răstignire, moment ce a reprezentat de fapt mântuirea lumii întregi din robia celui rău.
Consilierii judeţeni au aprobat miercuri în unanimitate proiectul de hotărâre privind scoaterea din zona protejată de interes judeţean “Muntele Băişorii” a unor suprafeţe de teren în vederea realizării obiectivului “Dezvoltarea turismului de iarnă în Munţii Apuseni – Băişoara, Judeţul Cluj” ce presupune defrişarea a trei hectare de pădure.
Consilierii judeţeni au votat miercuri o hotărâre prin care Constantinescu Victor-Romulus, Rus Ioan, Şerban Graţian-Ioan şi Nicoară Marius-Petre, preşedinţi ai Consiliului Judeţean Cluj în perioada 1992-2008, au primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj pentru meritele deosebite şi implicarea în dezvoltarea şi modernizarea judeţului Cluj.