Inspectoratul Şcolar Judeţean a publicat lista posturilor didactice intrate în acest an şcolar în procesul mişcării personalului didactic. Numărul total de posturi/catedre vacante sau rezervate este de 1430, din care titularizabile 59, 45 în mediul urban şi 14 în mediul rural.
În data de 8 aprilie, în jurul orei 19:20, agentul principal de poliţie Zoltan Goia, din cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, aflat în timpul său liber, cu maşina personală, ajutând copiii unor prieteni să meargă la o aniversare, a sesizat că o adolescentă strigă după ajutor.
Preşedintele PDL Emil Boc a depus, luni, la Comisia pentru pregătirea Convenţiei Naţionale din 14 mai, cererea de a candida pentru un nou mandat, însoţită de moţiunea "România dreaptă, România puternică", precum şi de cele 35 de semnături necesare.
Zborurile Wizz Air în perioada 12-16 mai vor fi operate de pe Aeroportul Târgu Mureş, datorită faptului că Aeroportul Cluj Napoca va fi închis în perioada 12 mai (ora 8:00) - 16 mai (ora 8:00) din cauza lucrărilor de reparaţii ce vor fi executate la pista de decolare-aterizare.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Modrea Alain Florin, şef al Serviciului Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită şi Zur Moshe, cetăţean israelian, administrator la S.C. Laura Model S.R.L., în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi dare de mită.